24 Mar 2016
in Enduro

Interviu cu Andrei Boțoacă: "Dacă aș fi fost pe cont propriu, nu aș fi putut să realizez nimic!"

Interviu cu Andrei Boțoacă: "Dacă aș fi fost pe cont propriu, nu aș fi putut să realizez nimic!"

Andrei Boțoacă este unul dintre cei mai buni sportivi ai secției de motociclism a clubului nostru. Cu un palmares de invidiat, desemnat de două ori sportivul anului în România de către Federația de Motociclism, Andrei a acordat un interviu amplu site-ului Știința în care a rememorat începuturile activității sale sportive, dar a răspuns și unui set

La ce varsta te-ai apucat de acest sport?

Primul concurs la care am participat a fost în urmă cu aproape un deceniu. Aveam 12 ani și îmi aduc aminte că atunci a fost primul meu contact cu o motocicletă de teren. Am mers patru etape la motocross. Apoi am făcut o pauză de doi ani. Nu am avut nici un fel de contact cu acest sport. În 2008 tatăl meu a cumpărat o motocicletă Honda. Mă plimbam ocazional, iar în 2010 am primit primul meu KTM. Era o motocicletă de Enduro și atunci practic am început acest sport.

De unde știai să conduci o motocicletă?

Tatăl meu a practicat motocross până în anul 2000. De la el am învățat să merg cu motocicleta. Mi-a arătat tehnicile de bază în motociclism.\ Aveai motocicletă acasă pe vremea aceea? Nu, din pacate nu aveam motocicletă acasă. Acesta a fost un dezavantaj pentru mine deoarce nu puteam să mă antrenez.

După primul concurs ți-a venit ideea să practice acest sport de performanță?

Nu, la 12 ani nu mă gândeam la viitorul meu în motociclism. Nu aveam vârsta necesară. În plus, în România nu prea există antrenori specializați de enduro. Cine spune că oferă lecții, este doar un pilot mai bun decât ceilalți, care te învață câteva noțiuni. Din păcate, la noi, sportul acesta nu este așa de dezvoltat, pe cât ne-am dori. Internetul m-a ajutat foarte mult. Mă uitam la clipuri cu Teddy Blazusiak și încercam să învăț.

Cat de solicitant este enduro?

Nu este atât de puțin solicitant precum cred oamenii. Toți spun "Ce faci? Stai în fund pe șa și menții accelerația." Nu este deloc așa. Acest sport implică o condiție fizică foarte bună. Condiția fizică te ajută foarte mult să exploatezi motocicleta la capacitățile ei maxime. Ai nevoie de forță și rezistență în picioare. Nu poți folosi la maximum amortizoarele, dacă tu stai rigid pe motocicletă. Ar fi foarte obositor. În brațe trebuie să ai o rezistență foarte mare, dar asta nu implică și o masă musculară foarte mare. Pompezi mult sânge și nu te ajută. De asemenea, ai nevoie de o pregătire psihică. Nu trebuie să clachezi, dacă cineva te depășește. Trebuie să te gândești la foarte mulți factori. Să nu depășești limita de risc, să nu strici motocicleta. Într-o fracțiune de secundă te gândești la foarte multe lucruri și trebuie să iei decizia cea mai bună.

Din ce înțeleg este și un sport foarte riscant.

Da, este unul dintre cele mai periculoase sporturi. Dacă înveți să-ți cunoști limitele, se schimbă datele problemei. Este adevărat ca sunt și rideri care dau totul 100%, fără să ia în calcul vreun risc. Dar aceia sunt foarte rari și de obicei sunt campionii mondiali. Cât de scump este acest sport? Este un sport foarte scump. Dacă aș fi fost pe cont propriu, nu aș fi putut să realizez nimic din ceea ce am făcut până acum. Clubul Știința București m-a ajutat foarte mult și profit acum de ocazie și le mulțumesc. La 19 ani m-am transferat aici și am primit o motocicletă nouă. Apoi mi-au asigurat tot ce am avut nevoie pentru dezvoltarea mea ca sportiv. Calendar competițional, echipamente și așa mai departe. În acești doi ani de când sunt la Știința am învățat foarte multe lucruri și am progresat cât mai mult.

La ce vârsta recomanzi cuiva să se apuce de acest sport?

La vârsta de 14-15 ani se poate apuca de enduro. Este o vârstă ideală. Mai întâi aș recomanda să înceapă cu motocross. Acolo va învăța tehnicile de bază. Important este ca acel copil să nu fie forțat și creșterea să nu îi fie afectată. Vertebrele se tasează din cauza șocurilor, așa că trebuie aleasă cu grijă vârsta la care un copil se apucă de sport, fără a exista repercursiuni. Eu, de exemplu, m-am apucat la 12 ani și nu am avut nici o problemă. Constituția fizică mi-a permis să practic acest sport.

Cât de mult te antrenezi?

Fac trei-patru antrenamente fizice pe săptămână la sala de forță și două antrenamente pe săptămână cu motocicletă.

În 2015 ai fost desemnat de federația de specialitate drept sportivul anului. Ce planuri de viitor ai pentru acest sezon?

În 2016 îmi doresc să fiu în top 3 în campionatul național și în top 3 în campionatul est european. În partea a doua a interviului am pregătit special pentru tine un set de întrebări rapide. Răspunsurile trebuie să fie spontane și foarte scurte.

Viteza maximă cu care ai mers vreodată?

230 km/h pe circuit.

KTM sau Yamaha?

KTM.

Blonde sau brunete?

Brunete.

Comedii sau acțiune?

Acțiune.

Rock sau hip-hop? Hip-hop. Autostradă sau off-road?

Off-road.

iOS sau Android ?

Android.

Dimineața sau seara?

Seara.

Trei calități pe care consideri că le ai?

Descurcăreț, muncitor și calm.

Și defecte?

Încăpățânat și uneori impulsiv.

Carte de vizită:

  • Nume: Andrei Nicușor Boțoacă

  • Data nașterii: 24.03.1994

  • Zodie: Berbec

  • Înălțime: 187 cm

  • Greutate: 88 kg

  • Categorie: seniori / profesionist/ clasa A

  • Palmares:

    • 2014:

    • Locul 1- Campionatul Național de Enduro, clasa Juniori

    • Locul 3 - Campionatul Național de Hard Enduro, clasa B

    • Primul junior român care punctează în Campionatul European (Locul 11 la etapa a 3-a-BACĂU , locul 20/30 general )

    • Titlul de Sportivul Anului – Enduro

    • 2015:

    • Locul 1 – Campion Est European de Enduro, clasa A E3 (SENIORI)

    • Locul 1- Campion Național de Endurocros, clasa A

    • Locul 2- Vicecampion Național de Enduro, clasa A

    • Medalie de Argint la ISDE (International Six Days Enduro)

    • Titlul de Sportivul Anului- Enduro

  • Studii: Universitatea Politehnică, Facultatea de Transporturi, Specializarea Telecomenzi și electronică în transporturi.