Interviu 27 Apr 2016
in Analize & interviuri

Claudiu Dimache: "Am onoarea să mă antrenez cu cei mai buni sportivi din țară"

Claudiu Dimache: "Am onoarea să mă antrenez cu cei mai buni sportivi din țară"

Am onoarea să mă antrenez cu cei mai buni sportivi din țară. Sunt luptători foarte bine pregătiți care mă ajută foarte mult să evoluez. Mereu mă susțin și suntem o echipă adevărată.

La finele săptămânii trecute, Claudiu Dimache a cucerit medalia de aur la Cupa Mondială de Kempo, competiție organizată la București. Sportivul nostru s-a impus la categoria sub 80 de kilograme și a impresionat asistența prin eleganța mișcărilor sale. Multiplu campion național și internațional, Claudiu s-a apucat de kempo în urmă cu 13 ani și ușor-ușor a pășit pe treptele succesului. Un rol fundamental în cariera lui l-a avut celebra sportivă Alina Pascu (n.a. multiplă campioană mondială și europeană la kempo). Dar toată povestea lui o puteți citi în rândurile de mai jos.

Felicitări, Claudiu, pentru medalia de aur cucerită la această Cupă Mondială!

Mulțumesc mult! Am reușit să câștig aurul la semi-contact, după câteva meciuri grele, cu luptători foarte bine pregătiți din Olanda, Algeria, Slovacia. În finală am întâlnit un algerian foarte bine pregătit, cu o condiție fizică foarte bună, talentat, dar la final eu m-am bucurat de medalia de aur.

Cum este să îți treci în palmares o asemenea performanță?

Este o senzație foarte frumoasă și este un sentiment foarte plăcut, mai ales că practic acest sport de foarte mult timp.

Când te-ai apucat de acest sport, aveai în minte aceste momente în care medalia de aur este la gâtul tău?

M-am apucat de kempo în urmă cu 13 ani. Nici nu mă gândeam că voi ajunge atât de sus. Îmi doream însă acest lucru! Cu ajutorul lui Dumnezeu și al antrenorilor mei am ajuns unde trebuie. Povestește-ne puțin despre începutul carierei tale. Cum de te-ai îndreptat spre kempo? A fost o întâmplare banală. Eram în liftul blocului cu tatăl meu și ne-am întânit cu Alina Pascu (n.a. multiplă campioană mondială și europeană la kempo), care îmi era vecină. Am stat puțin de vorbă și l-a convins pe tata să mă îndrepte spre acest sport. La început m-au forțat puțin ai mei să merg la antrenamente, apoi după un an iubeam ceea ce făceam.

Interesantă povestea. Înțeleg că Alina Pascu este cea care a avut un rol fundamental în destinul tău.

Probabil că da. Ea și-a pus amprenta pe cariera mea sportivă.

Ai ajuns la Știința București. Cum te simți la clubul nostru?

Am onoarea să mă antrenez cu cei mai buni sportivi din țară. Sunt luptători foarte bine pregătiți care mă ajută foarte mult să evoluez. Mereu mă susțin și suntem o echipă adevărată.

Ce urmează pentru tine acum, după această Cupă Mondială organizată la București?

Îmi doresc să termin cu bine studiile, apoi să merg la europene și la mondiale. Vreau să am acest sentiment de fericire, după fiecare competiție la care particip.

Cum ți s-a părut această Cupă Mondială organizată la noi în țară?

Nivelul este foarte ridicat, deoarece vin cei mai bine pregătiți sportivi din toate colțurile lumii. Anul acesta au fost 32 de țări participante printre care Rusia, Algeria, Iran, Ucraina, Ungaria. Stau foarte bine la capitolul de pregătire fizică și sunt foarte bine antrenați. Cum spuneam, este un nivel foarte ridicat. În plus există si presiunea această că știi că medaliile sunt pe masă. Este un sentiment foarte plăcut să câștigi titlul mondial și să știi că te situezi pe primul loc, în fața altor țări.

Ai titlul mondial în palmares și medalia de aur la gât. Totuși, ai rămas modest și cu picioarele pe pământ.

Întotdeauna mi-am ascultat părinții și mereu mi-au spus că cel mai bine este să fiu modest. Adevărul acesta este! Dacă aș umbla cu nasul pe sus nu aș mai avea prieteni și aș începe să pierd meciuri, crezându-mă cel mai bun.

Ce crezi că ți-a adus ție sportul acesta, în 13 ani de activitate, în afară de recunoașterea aceasta internațională?

Kempo m-a învățat să pierd, să câștig și cum să gestionez acest lucru. Mă ajută că mă concentrez mai bine. În sală mă eliberez de toate gândurile, iar când merg la școală mă canalizez pe ceea ce trebuie să fac. Sunt convins că sportul acesta m-a ajutat. Și nu în ultimul rând, kempo mi-a adus foarte mulți prieteni. Pe tatami suntem adversari, dar în viața de zi cu zi suntem prieteni.

La final, am păstrat o întrebare specială. Cui dedici această medalie de aur?

Îi pot mulțumi iubitei mele care este alături de mine de fiecare dată, apoi antrenorului meu și familiei. Le mulțumesc tuturor celor care au fost și sunt lângă mine!

Carte de vizită:

  • Nume: Claudiu Constantin Dimache

  • Data nașterii: 18 mai 1996

  • Zodia: Taur

  • Categoria: 80 de kg (categoria de vârstă 18-21 și seniori)

  • Studii: Student Academia Tehnică Militară

  • S-a apucat de kempo în 2002-2003. Primul antrenor a fost Amatto Zaharia.

  • Club pentru care evoluează: CSU Știința București