13 Sep 2017
in Baschet

Marius Linartas: “Educaţia este foarte importantă în baschet!”

Marius Linartas: “Educaţia este foarte importantă în baschet!”

Echipa de baschet a Clubului Sportiv Universitar Ştiinţa Bucureşti are în această perioadă un oaspete de seamă, sosit tocmai din Lituania – ţară în care baschetul este sport naţional.

Antrenorul Marius Linartas, a acceptat invitaţia noastră de a veni în România şi de a le arăta jucătorilor noştri elemente de bază ale jocului de baschet. Tehnicianul lituanian are un CV impresionant, dintre care menţionăm că  în 2008 a fost desemnat  “antrenorul anului”  la nivel juvenil, iar în 2010 a fost decorat de preşedintele Lituaniei (în acel sezon Lituania a devenit Campioană Europeană U18, iar Marius Linartas era antrenor secund).

De-a  lungul timpului i-a antrenat pe faimoşii jucători Jonas Valanciunas (draftat de pe poziţia a cincea în NBA de Toronto Raptors în anul 2011) şi Marius Prekevicius. Dar mai multe despre oaspetele nostru special citiţi în rândurile de mai jos…

Bună ziua, domnule Marius Linartas! În primul rând vă mulţumim pentru acceptarea invitaţiei de a lucra puţin cu jucătorii noştri! Astăzi aţi avut primul antrenament.

Bună ziua. Vă mulţumesc pentru invitaţie! Ieri am urmărit antrenamentul echipei, iar astăzi am vrut să lucrez cu ei, să le arăt câteva lucruri pe care le pot folosi în cariera lor.  Încerc să îi ajut să devină mai buni.

Cum vi se pare nivelul la care sunt jucătorii noştri?

Echipa dumneavoastră se pregăteşte să evolueze în divizia a doua din România, încă sunt tineri şi au timp să îşi îmbunătăţească nivelul. Niciodată nu se pune problema unui jucător la ce nivel este acum, ci la ce nivel va ajunge.  Încă au timp să devină jucători buni şi acest lucru depinde în mare parte de ei. Cât de mult vor lucra şi cât suflet vor pune la antrenament.

Din experienţa dumneavoastră impresionantă, credeţi că vor progresa foarte mult aceşti tineri jucători pe care îi avem ?

Da, cu siguranţă cred acest lucru. Dacă aş compara lucrurile, poate în Lituania jucătorii noştri sunt un pic mai atletici şi nu se gândesc doar cum să marcheze coşuri uşoare. Jucătorii noştri au o altă filosofie de joc. Se gândesc cum să obţină o poziţie mai bună de aruncare pentru ei, dar se gândesc în acelaşi timp cum să îşi pună în evidenţă coechipierii. În apărare, când intră pe teren se gândesc cum să îşi ajute echipe şi mereu pun pe primul loc cum poate să câştige echipa, nu jucătorul.  Din acest punct de vedere cred că Lituania este în faţa României, chiar şi la nivelul diviziei secunde.  Cum v-am spus, aveţi jucători tineri şi trebuie doar să muncească mult şi să se străduiască să devină jucători mai buni decât sunt acum.

Ce ar trebui să facem pentru a deveni mai buni?

(Râde cu tot sufletul) Să vă antrenaţi! Aveţi antrenori foarte buni care se străduiesc să-i înveţe tot ce ştiu, sunt foşti jucători, ştiu ce au de făcut. Important este să nu irosiţi timpul şi să fiţi în sală cât mai mult! În momentul în care sunt la antrenament jucătorii trebuie să dea totul şi să folosească la maximum timpul pe care îl au.

Ar trebui să ne antrenăm mai mult?

Am să vă povestesc cum este în Lituania. La nivelul acesta juvenil, până la 17 ani, ne pregătim o singură dată pe zi, aproximativ o oră şi jumătate. Cinci antrenamente pe săptămână şi un joc oficial. Toţi jucătorii noştri merg dimineaţa la şcoală, apoi  se pot antrena. După vârstă de 17 ani, când o parte dintre ei devin profesionişti şi ajung la facultate, încep să aibă două antrenamente pe zi. Vreau să ştiţi foarte clar că educaţia este foarte importantă în baschet. Când eşti educat, eşti mai inteligent în teren.  Trebuie să îţi foloseşti creierul şi de aceea trebuie să mergi la şcoală. E simplu!

Cât de mult ar trebui să muncească un antrenor tânăr ca să ajungă la nivelul dumneavoastră?

Înveţi în fiecare zi! Nu ajungi doar la antrenament şi apoi pleci acasă. În meseria aceasta urmăreşti meciurile mereu, înveţi de la ceilalţi antrenori, te uiţi după clinicuri în toată lumea. Pentru mine a fost simplu în Lituania pentru că am lucrat în sală alături de alţi antrenori mai experimentaţi decât mine şi au fost un fel de mentori pentru mine.  Am făcut paşi în faţă şi am învăţat că totul depinde de mine. Cel mai  important lucru pentru a fi un antrenor bun  este să fii profesionist. Nu este un hobby! Nu poţi merge dimineaţa la fabrica, iar seara să te duci la antrenament. Dacă eşti antrenor, eşti profesionist şi trăieşti în modul acesta. De asemenea, şi antrenorii pot fi antrenaţi.

Ce sfat aveţi pentru tinerii din România care îşi doresc să ajungă jucători de top?

Fiecărui jucător îi sunt necesare elementele de bază. Dacă eşti jucător trebuie să ştii cum să alergi, cum să driblezi, cum să pasezi. Toate aceste lucruri de bază le foloseşti apoi în jocul de baschet. Dacă doar ştii să driblezi sau ştii doar să arunci, dar nu te aperi , cu siguranţă nu poţi fi ca Jasikevicius.  Ai nevoie de bază, apoi să munceşti mult şi să devii un atlet.  Nu vă gândiţi că lucrurile acestea vin uşor! Ai nevoie de foarte mult timp petrecut în sală! Antrenaţi-vă, uitaţi-vă la meciuri şi la ce deciziile pe care le iau marii jucători în teren. Nu urmăriţi doar aruncările nebuneşti, ci analizaţi cum gândesc baschetul jucătorii mari. Nu ştiu ce fac copiii în România, dar există acum foarte multe tentaţii precum telefonul mobil sau computerul. Pentru copiii care îşi doresc să devină jucători profesionşti cel mai frumos joc ar trebui  să fie baschetul.  Ar trebui să se uite la Euroligă şi la campionatul naţional.  În primul rând trebuie să îşi ştie eroii!

Avem şansa de a vă revedea curând în România?

A fost ideea clubului Ştiinţa Bucureşti de a veni în România şi de a-i ajuta puţin pe aceşti jucători. Vom vedea în viitor ce vom face.

Vă mulţumesc frumos şi vă urez multă baftă!

Carte de vizită:

  • Nume: Marius Linartas

  • Data naşterii: 18 noiembrie 1973

  • Zodia: Scorpion

  • Istoric:

    • În perioada 1997 – 2008 a fost antrenor principal la academia de baschet a celebrului jucător lituanian Sarunas Marciulionis. A lucrat cu naţionalele U16, U18, U20 ale Lituaniei.

    • În 2008 a fost desemnat “antrenorul anului” la nivel juvenil, îar în 2010 a fost decorat de preşedintele Lituaniei (în acel sezon Lituania a devenit Campioană Europeană U18, iar Marius Linartas era antrenor secund).

    • De-a lungul timpului i-a antrenat pe faimoşii jucători Jonas Valanciunas (draftat de pe poziţia a cincea în NBA de Toronto Raptors în anul 2011) şi Marius Prekevicius.


Autor: Edward Stănescu

#