Interviu 16 May 2017
in Analize & interviuri

Rezultate înregistrate în perioada 13 - 15 mai 2017

Rezultate înregistrate în perioada 13 - 15 mai 2017

Două victorii și două înfrângeri au înregistrat echipele noastre în acest interval de timp.

În weekendul recent încheiat, echipele clubului nostru au fost angrenate în ultimele meciuri ale sezonului. Balul a fost deschis de echipa noastră de basceht din Divizia Onoare. După un sezon intens, presărat cu multe meciuri, formația noastră de „Old Boys” a reușit să se califice în finala competiției, acolo unde a dat piept cu puternica echipă a Rapidului.

Publicul prezent în Arena de Baschet a avut ocazia să vadă la lucru jucători care în urmă cu jumătate de deceniu ne încântau cu evoluțiile lor. Pentru Știința București, în teren au intrat Vasile Gîlcă, Hristu Șapera, Mihai Văcărescu, Dragoș Brânză, Mădălin Gogea, Andrei Grosu, Bogdan Ciocoiu, Daniel Conciu și Geo Aniculesei. De partea cealaltă, pentru gruparea feroviară au evoluat printre alții și foștii internaționali Claudiu Fometescu și Virgil Stănescu.

Chiar dacă băieții noștri au luptat din răsputeri pentru medaliile de aur la această categorie, experiența jucătorilor de la Rapid și-a spus în cele din urmă cuvântul. Rapidul s-a impus cu 97-80 și a devenit campioană.

Un lucru de remarcat este că pentru Știința București au evoluat nu mai puțin de patru jucători care în sezonul 2013/2014 reușeau promovarea în Liga Națională. Mihai Văcărescu, Dragoș Brânză, Geo Aniculesei și Mădălin Gogea s-au regăsit în lotul echipei noastre.

Liga 1 - Baschet masculin

„Bufnițele din Regie” au disputat ultimul meci pe teren propriu în „Cuibul” din Arena de Baschet, împotriva formației Cuza Sport Brăila. Cu șanse doar matematice de a se califica mai departe la Turneul Final de promovare, „Bufnițele” aveau nevoie de victorie. Primul sfert a fost unul foarte bun pentru echipa pregătită de Bogdan Lavric și Ionuț Bâscoveanu, însă din sfertul al doilea jucătorii de la malul Dunării au început să preai controlul partidei. Până la final, echipa noastră nu a mai reușit să se apropie periculos pe tabela de marcaj și jocul s-a încheiat cu scorul 72-60 pentru oaspeți.

Pentru echipa noastră mai urmează un singur joc în acest sezon, la Cluj, în data de 19 mai.

Alpinism și escaladă

Sportivii secției noastre, multiplii campioni naționali, au reușit duminică o nouă performanță. În cadrul Campionatul Național de Bouldering 2017, Ana Zaharia a devenit campioană națională, Daniel Ungureanu la fel, în timp ce Oliver Batar a devenit vicecampion național!

Handbal feminin Divizia A

Luni după-amiază echipa de handbal Știința București a disputat ultimul meci al sezonului 2016/2017 în deplasare la echipa CSM 2 București. Pentru a-și consolida poziția a patra în clasament, fetele noastre trebuiau să învingă CSM-ul. Extrem de bine pregătite înaintea acestei confruntări dificile, elevele lui Sorin Bârză au tranșat încă din prima repriză soarta meciului. Apărarea a funcționat exemplar și fetele noastre au reușit multe intercepții, astfel încât la pauză tabela de marcat indica 17-10 pentru Știința București. Și în partea a doua a jocului, apărarea a fost la înălțime, chiar dacă antrenorul nostru a rulat în permanență lotul de jucătoare. După cele 60 de minute de joc, Știința s-a impus cu 30-21 și așteaptă acum doar rezultatul restanței dintre Dinamo București și CSM 2 București pentru a se consemna poziția din clasament.

Credite foto: Alina Cojocaru