Interviu 6 Jun 2016
in Analize & interviuri

Victor Mihăilescu: "Ne dorim ca oamenii de afaceri să vină alături de noi!"

Victor Mihăilescu: "Ne dorim ca oamenii de afaceri să vină alături de noi!"

Îmi doresc enorm să construim o sală în cadrul centrului universitar. Vreau să aduc plus valoare școlii care m-a format, în afară de performanțele deja înregistrate.

Victor Mihăilescu este cel mai tânăr director al unui Club Sportiv Universitar din România și unul dintre managerii de succes din sportul românesc. La 33 de ani, Victor Mihăilescu se poate mândri cu o mulțime de realizări atât în plan profesional, cât și sportiv. Practicant de Hard Enduro (motociclism), directorul Clubului Sportiv Universitar Știința București îmbină cu acuratețe funcția de manager, cu rolul de tată și cu viața de sportiv. Toate se amestecă într-o triadă indestructibilă și într-un ritm alert, dictat parcă de o motocicletă turată la capacitate maximă. În exclusivitate pentru site-ul oficial al clubului Știința București, directorul Mihăilescu a acceptat un dialog savuros pe care vă invităm să-l citiți în rândurile de mai jos.

Sunteți cel mai tânăr director al unui Club Sportiv Universitar din România. Simțiți vreo presiune pe umerii dumneavoastră?

Așa este. Sunt unul dintre cei mai tineri președinți de club universitar și chiar mă bucur de acest lucru. Realizez că am ajuns în această funcție la o vârstă destul de fragedă (n.a. 30 de ani), și cred că pot aduce un plus valoare prin optimismul și prin tinerețea mea, atât clubului Știința București, cât și sportului din România. Legat de presiunea de pe umerii mei... nu simt nici un fel de presiune!

Cum s-a născut acest proiect numit Știința București?

Ideea s-a născut prin 2007-2008, când eram student la Politehnică. Eram destul de implicat în viața socială a Politehnicii și aveam discuții cu conducerea din acel moment legate despre ceea ce ar trebui făcut ca Universitatea să reintre în top 500 universități din lume. Eu în acel moment practicam motociclism viteză și eram foarte pasionat de sport. Am avut inspirație și am dat un exemplu foarte simplu. Dacă verifici site-ul oricărei universități, vei vedea că sunt foarte multe opțiuni pentru sport. Fiecare universitate din exterior are propriul ei club sportiv unde studenții sunt încurajați să facă sport de masă. La Știința București, lucrurile sunt puțin diferite. Aici trebuie să facem sport de performanță. Am plecat în minte cu ideea unui club pentru întreg centrul universitar București. Un club la care să aibă acces toți studenții. În acel moment nu cunoșteam foarte bine legislația și nu știam că aceasta prevede performanța și nu sportul de masă. Ne-am reorientat și am început să obținem performanțe! Pentru cei care nu știu cluburile universitare sunt finanțate în funcție de performanța sportivă. Cam așa a fost începutul.

Oamenii din universitate au fost deschiși acestei idei și v-au susținut?

Este foarte adevărat că am fost sprijinit în acest demers. M-au susținut multe persoane, inclusiv doamna Ecaterina Andronescu, domnii Mihnea Costoiu și Gigel Paraschiv. S-au implicat foarte mult în înființarea acestui club. Îmi aduc aminte că am început cu două echipe: handbal feminin și handbal masculin.

Îmi doresc enorm să construiesc o sală în cadrul centrului universitar

Ce aveați în gând când ați pornit acest proiect?

Priveam cu optimism și peste granițe la modelele din Germania, Ungaria sau Statele Unite. Acolo modelul este fantastic. Oamenii care au terminat o universitate, se întorc peste ani și investesc în acel loc. Universitatea își construiește propria sală, își face propriile terenuri. Mă gândeam la fotbalul american și la stadioanele acelea cu o capacitate imensă. Chiar recent îmi povestea un prieten că există în Statele Unite baze sportive cu 28 de terenuri de volei. Noi 28 de terenuri de volei n-avem în tot Bucureștiul! Bineînțeles, nu putem compara lucrurile. La modul idealist, așa m-am gândit.

Ce obiective aveți acum cu Știința București?

Îmi doresc enorm să construim o sală în cadrul centrului universitar. Vreau să aduc plus valoare școlii care m-a format, în afară de performanțele deja înregistrate. Viziunea mea este ca un club sportiv universitar să fie interconectat cu viața studențească și cu studenții. Ei ar trebui să fie publicul țintă!

Care au fost cele mai mari obstacole pe care le-ați întâmpinat ca director al CSU Știința București?

Unul dintre cele mai mari obstacole pe care îl întâmpin în continuare este legat de finanțare. Mai bine zis o parte a finanțării. Partea care este legată de plata sportivilor și a staff-ului tehnic.

Detaliați un pic. Vă referiți la faptul că nu puteți transfera ce jucători vă doriți?

Avem mari probleme cu plata sportivilor. Există o hotărâre de guvern care reglementează plata sportivilor la un maxim de 600lei/lună. Aceasta hotărâre este fair-play și spune că statul acordă o parte din bani pentru masa sportivilor și bani pentru victoriile obținute – asigură finanțarea minimă pentru desfășurarea activității sportive (nu și pentru obținerea performanței sportive). Însă, un club care este finanțat de la primărie poate plăti sportivii mult mai bine și uite așa apare o concurență inegală. La fel de adevărat este că noi stăm totuși mult mai bine decât cluburile 100% private. Din păcate, ele nu au nici un fel de finanțare. Ele trebuie să se zbată mereu. De-asta încercăm să obținem sponsorizări, însă este destul de greu. Dacă am aduce mai mulți bani la club, am putea să ofertăm sportivi de top. Am asigura condiții mai bune de antrenament și tot așa.

Înțeleg că sunt probleme și cu infrastructura. Pe unde vă antrenați?

Nu avem o sală pe care putem să o numim „acasă”. Cred că putem număra pe degete cluburile din România care au propria lor infrastructură. Cluburile sportive nu au posibilitatea să facă venituri proprii din infrastructura lor. Cluburile trebuie să plătească pentru a se putea antrena în anumite săli. În cazul nostru situația este puțin mai gravă. În București nu există foarte multe săli de handbal care să fie omologate, iar numărul echipelor este destul de mare. Steaua, Rapid, Dinamo, Școala 181, CSM București, Spartac. La fel și cele de baschet. Noi jucăm handbal la Chiajna, meciurile de baschet le susținem în Arena de Baschet din capitală iar pe cele de volei în sala de sport a Universității Politehnica din București.

Dacă ați trage o linie și ați face o fișă fiscală a realizărilor pe care le aveți, ce ați completa în ea?

Avem cu ce să ne lăudăm pentru că în fiecare an am îmbunătățit performanțele. Pe măsură ce acestea au crescut și bugetul a crescut direct proporțional. Acum avem un buget de 6-7 ori mai mare decât la înființare, dar și performanțele sunt pe măsură. Cu echipa de handbal ne-am calificat la barajul pentru promovarea în Liga Națională, deci suntem în top 3, la fel și cu baschetul. În sezonul 2013/2014 chiar am promovat în Liga Națională la baschet, însă nu ne-am înscris mai departe din cauza faptului că n-am avut un buget care să ne permită participarea pe prima scenă. Am pornit clubul cu echipa de handbal, iar acum avem șapte secții. La motociclism ne putem mândri cu un titlu de campion balcanic și cu primul titlu de campion național la Hard Enduro. Aceasta este o competiție extremă, cu un grad de dificultate foarte ridicat. Sportivul nostru, Alexandru Băleanu, a cucerit titlu de campion național. La Kempo suntem de nenumărate ori campioni mondiali și europeni, si ne mandrim si cu sportivii de la Bridge. Și acolo suntem campioni naționali. Băieții pe lângă rezultatele de la bridge, au și rezultate pe plan științific. O parte dintre ei sunt doctori în inginerie, profesează în domeniu, predau la universitate.

În Uniunea Europeana nu există că ești sportiv de performanță, apoi te-ai lăsat și s-a terminat totul

Unde vreți să ajungeți cu Știința peste cinci ani?

La nivel de club trebuie să avem în vedere că suntem o instituție publică. Primul obiectiv este legat de stabilitatea echipei de management, a staff-ului – “locomotiva”care mișcă lucrurile mai departe. Ca să se poată desfășura activitatea sportivă la club, noi trebuie să facem un munte de hârtii în spate și să respectăm o mulțime de legi. Am reușit să construiesc o echipă stabilă cu consilier juridic, expert achiziții, contabil, inspector resurse umane și așa mai departe. Obiectivul meu pe termen mediu este să pot suplimenta veniturile din proiecte europene. Deși în România nu există linii de finanțare a sportului am depus deja un proiect direct la Comisia Europeană. Al doilea obiectiv se leagă de abordarea duală educație – sport. În Uniunea Europeana nu există că ești sportiv de performanță, apoi te-ai lăsat și s-a terminat totul. Acolo știi de la început ce vei face după ce închei cariera sportivă. Unii sunt juriști, alții devin manageri și așa mai departe. În momentul în care termină cu sportul se pot orienta și spre domeniul în care s-au pregătit. Acesta este un mare plus. La noi, în momentul de față, este în dezvoltare, însă nu se merge pe abordarea aceasta duală. Aș vrea să cresc numărul de sportivi studenți care să facă și performanță. Al treilea obiectiv pe termen lung este să construim o sală de sport multifuncțională unde să se poată desfășura și evenimente. O lansare de carte, o decernare de premii, un bal al studenților și așa mai departe. O sală care să deservească întreg complexul.

Nu credeți că s-ar amesteca lucrurile și sportul ar pica iar pe planul doi?

Nu mi-ar fi teamă de acest lucru. Cel care va administra sala, daca o va face cum trebuie, timpul alocat fiecărei activități va fi bine repartizat. Se poate face în așa fel, încât să se acopere cât mai bine timpul de ocupare al sălii.

Tatăl meu avea o motocicletă Triumph din '58.

Știm că sunteți un vechi practicant de Enduro. Povestiți-ne puțin despre pasiunea aceasta extremă.

Nu am început direct cu Enduro! M-am născut cu motocicleta în casă. Tatăl meu avea o motocicletă Triumph din '58, pe care, să știți, încă o avem. Părinții mei m-au orientat către școală și mai puțin către sport, din păcate. După ce am terminat clasa a XII a, am venit la facultate și am intrat la Automatică. Prin anul trei m-am angajat programator și am început să câștig banii mei. Primul lucru pe care mi l-am cumpărat a fost, evident, o motocicletă. Am fost foarte mândru de ea. Ușor-ușor am început să învăț cum să merg cât mai bine, cât mai în siguranță și așa am ajuns la motociclism viteză. Din păcate, acesta este un sport foarte scump și nu am reușit să mă susțin. A trebuit să mă reorientez și așa am ajuns la Enduro. Este un sport foarte greu care mă ține în priză.

Aveți timp să îmbinați activitatea aceasta sportivă cu partea de management?

Îmi fac timp și le combin pe cele două și cu viața de familie. Am un băiețel de patru ani și încerc să mă implic cât pot de mult în educația lui. Cu o organizare bună poți să conduci și o instituție, poți să faci și sport.

Ce spune soția dumneavoastră că practicați un sport atât de periculos?

Soția este obișnuită cu practicarea acestui sport. Tot timpul îi spun că am foarte mare grijă. Încerc să învăț cât mai bine, ca să cresc rata de succes și să limitez riscurile.

Cât de greu este pentru un director să aducă sponsori alături de echipa sa, în condițiile în care legea sponsorizării din România nu este foarte atractivă?

Legea sponsorizării spune că poți redirecționa 20% din impozitul pe profit dar nu mai mult de 5 la mie din cifra de afaceri. Modificarea aceasta a făcut-o recent doamna Gabi Szabo. Nu este o cifră mică, pentru că putem discuta de companii care au cifre de afaceri de sute de milioane de euro.\ În acest moment companiile mari își orientează bugetele spre campanii de responsabilitate socială. Implicarea în sportul de performanță există, dar este foarte mică. Cred că până acum sportul nu a convins că poate să asigure o vizibilitate atât de bună unui brand. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să spargă gheața și să atragă câte un sponsor, astfel ar crește vizibilitatea tuturor. La Știința am început să semnăm parteneriate cu firme. Primul a fost cu OTP Bank.

Dacă interviul acesta va fi citit de un om de afaceri dispus să vină alături de Știința, ce i-ați transmite?

Unul dintre modurile prin care încercăm să convingem oamenii de afaceri să vină alături de noi este transparența. Vrem să îl implicăm activ, să fie conectat cu clubul și să știe tot ce facem. De aceea lucrăm foarte mult la site pentru a prezenta toate cifrele. Care este bugetul pe fiecare secție, ce vrem să facem, ce am făcut până acum. Atunci sponsorul ar știi tot timpul ce se întâmplă cu banii lui. Sunt convins că odată pornită o relație cu un sponsor, acesta va decide să rămână alături de noi pentru că ne bazăm pe principii sănătoase de dezvoltare.

La final am păstrat cea mai grea întrebare. Există presiuni mari din partea mediului politic?

Să știți că este o întrebare foarte simplă. Clubul Știința București nu este un club care să aibă un impact major în acest moment. De aceea, probabil, nu există presiuni politice. Nu am avut niciodată nici un fel de presiune asupra mea.

Carte de vizită:

  • Nume: Victor Mihăilescu

  • Data nașterii: 02 decembrie 1982

  • Zodia: Săgetător

  • Studii: Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica din București

  • Familie: căsătorit, are un băiat în vârstă de 4 ani

  • Funcție: Director General CSU Știința București

  • Sport pe care îl practică: Hard Enduro

Victor Mihăilescu, director CSU Știința București

Sunt optimist! Cred că România se va dezvolta și sportul nu are cum să rămână în urmă. Poate și sportul va fi unul dintre motoarele care va ajuta România să se dezvolte.