Știința București reprezintă un club de tradiție, care, de-a lungul anilor, a încercat să compună o simbioză între școală de înaltă calitate și sport de performanță. Casa sportivilor-studenți din centrul universitar București, Știința București a cunoscut o istorie tumultoasă, convulsivă chiar, în raport cu epocile traversate și cu schimbările politice și ideologice prin care a trecut țara noastră.

Începuturile Științei București sunt, oarecum, învăluite în misterul unor acte pierdute, deteriorate sau de mult timp aruncate la coșul de gunoi. Prin seria de materiale pe care v-o propunem la această rubrică, vom încerca să recuperăm istoria Clubului Sportiv Universitar ”Știința” București, dar și a secțiilor care, de-a lungul timpului, au funcționat sub tutela Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, prin intermediul Universității Politehnica București.

În acest material ne vom axa strict pe documentarea asupra numelui Știința, unul altfel emblematic pentru întregul palier sportiv românesc și chiar internațional. Din presa vremii aflăm că în anul 1942 s-a constituit Comisia Sportului Universitar a Centrului București, avându-l ca președinte pe Constantin Stoicescu, rectorul Universității București. Tot în același an, deci în plin război în care România era angrenată, se înființează și Consiliul Superior de Îndrumare a Sportului Universitar, cu reședința la București, sub președinția profesorului clujean Iuliu Hațieganu.

În anul 1949, ia ființă clubul sportiv al Institutului de Educație Fizică București, sub numele de Clubul Sportiv Universitar București, abreviat CSU București. Tot atunci se înființează și centrul de cercetări al prestigioasei instituții de învățământ superior. CSU București se va transforma mai târziu în Știința București, devenind clubul emblematic al studenților bucureșteni.

Apariția numelui Știința are o poveste interesantă, fiind rodul standardizării sovietice, impuse începând cu anul 1950. Conform documentelor aflate la Arhivele Naționale, referitoare la Consiliul pentru Cultură Fizică și Sport, clasificarea denumirilor grupărilor sportive, menționate și în ziarul ”Sportul popular”, includea următoarele: Spartac (Uniunea Alimentară, Comerț și Cooperație),  Locomotiva (Transporturi și Comunicații), Progresul (Instituțiile Administrative de Stat, Sanitari și Învățământ), Constructorul (Uniunea Constructorilor), Flamura Roșie (Uniunile Textile, Pielari și Confecții), Flacăra (Uniunea Industriei Grafice, și Institutelor de Cultură și Artă), Partizanul (Uniunile Miniere Petrila), Avântul (Uniunea Forestieră), Metalul (Uniunea Metalo-Chimic), Dunărea (echipele înființate pe lângă Canalul Dunăre-Marea Neagră).

A doua etapă a standardizării sovietice se consemnează la data de 15 februarie 1952, când Comitetul pentru Cultură Fizică și Sport (CCFS) a transmis o scrisoare către Comitetul de Artă de pe lângă Consiliul de Miniștri, în atenția tovarășului președinte Ed. Mezincescu. Prin acest document se informa asupra structurilor sportive existente și se solicita sprijin pentru stabilirea culorilor sociale a fiecăreia în parte. În scrisoarea la care facem referire, apare pentru prima dată denumirea Știința, inexistentă în 1950.

Asociația Sportivă Știința cuprindea studenții din facultățile și institutele de învățământ din Republica Populară Romînă (RPR), fără a se preciza care erau culorile clubului. Cert este că Știința reprezenta o emblemă generală și făcea referire la toate marile centre universitare ale țării. Exista o asociație sportivă cu denumirea Știința la București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, după care au apărut cluburi cu aceeași denumire la Galați, Brașov, Petroșani, Craiova, Baia Mare, Bacău și așa mai departe, peste tot unde existau centre universitare cu echipe competitive la nivel național și internațional.

Sigur că este foarte dificil de găsit o delimitare conceptuală clară. Nu se poate spune cu precizie unde începe și unde se termină ”Știința”, motiv pentru care noi vom continua cercetările și vom încerca să recuperăm istoria unui club unic ca structură și filozofie.

 

*Articol scris și documentat de Cristian Frisk din următoarele surse:

  1. Angelescu M, Cristea D.O. (coordonatori), Istoria Fotbalului Românesc, volumul II, 1944-2009, Editura Coprint, București, 2009
  2. Postolache N., Istoria Sportului în România, date cronologice, Editura Profexim, București 1995
  3. Arhivele Naționale, documente referitoare la Consiliul pentru Cultură Fizică și Sport
  4. Colecția ziarului Sportul Popular