Handbalul este fundația pe care a fost construită Știința,
primul sport din portofoliul actual al Clubului. Echipa
Știința este prima câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni la handbal feminin în 1961.

În 1960 s-au pus bazele unui club care și-a propus încă
de la început să fie un club formator care să sprijine
tinerele handbaliste să își urmeze ambițiile în sport și în
viață.

Meciurile următoare

HANDBAL SENIOARE

Consolidăm echipa de senioare în fiecare an prin aportul a noi jucătoare de performanță în lot.
În prezent, echipa de handbal de senioare crește de la an la an. În handbal, ca în orice sport de performanță, suntem în permanentă mișcare și muncim pentru a fi în fiecare zi mai buni.

Antrenorul principal al echipei, Sorin Bârză este multiplu campion și vicecampion național și are la activ peste 100 de meciuri jucate la lotul național de seniori al României. A condus echipa de senioare în Liga Florilor de 2 ori până acum.

Secția de handbal are mai multe echipe de junioare și tineret pe care le antrenează în spiritul performanței.

Echipa de Tineret (2002-2007)

Echipa de tineret Știința este la fel de tânără ca numele ei. A fost alcătuită în 2023 pentru a participa la primul Campionat de Handbal Feminin de Tineret, conform noului regulament emis de Federația Română de Handbal. 

Echipa este în curs de definitivare și va fi alcătuită din 12-14 jucătoare cu vârste între 16 și 18 ani, în urma unei etape de selecționare din echipele de junioare J1 și J2 și dintre sportivele care au terminat junioratul și nu au fost încă selectate pentru echipa de senioare. Echipa de tineret reprezintă o șansă în plus pentru maturizarea sportivelor și accederea lor la echipe de ligă. 

În sezonul 2023 – 2024, Campionatul va începe în toamna 2023, datele urmând a fi anunțate de Federația Română de Handbal.

Echipe de Junioare J1, J2, J3(J 4)

Echipele de junioare Știința sunt organizate pe categorii diferite de vârstă:

  • J1 cu jucătoare cu vârste între 17 și 18 ani
  • J2 cu jucătoare cu vârste între 16 și 17 ani
  • J3 cu jucătoare cu vârste între 15 și 16 ani
  • J4 cu jucătoare cu vârste între 12 și 15 ani

Structura grupelor noastre de junioare variază de la an la an, în funcție de sportivele înscrise. În prezent peste 60 de copii sunt înscriși în grupele de junioare și joacă în medie 40 de meciuri anual. 

Suntem în permanentă căutare de noi talente, pentru toate categoriile de vârstă și conducem un proces de selecție continuu. 

Pentru înscrieri pentru selecție contact Paul Ghiorghiu, manager secție handbal juniori, email:  contact@stiintabucuresti.ro.

De ce să fii sportiv la Știinta?

1La Știința avem un principiu de la care nu ne abatem: creștem deopotrivă sportivi și oameni de caracter. Suntem un club formator care încurajează și susține sportivii să își respecte parcursul școlar sau academic și în același timp le imprimă principii sănătoase de viață.

2În secția de handbal feminin avem structura completă pentru a crește jucătoare de performanță și a asigura o continuitate a performanței. Începând cu grupele de junioare J4, cu jucătoare cu vârste între 12 și 15 ani, creăm premisele corecte pentru performanță la nivel înalt. În fiecare an din grupele de junioare J1 sunt selectate mai multe tinere pentru echipa de senioare Știința, în prezent în Liga 1, sau pentru echipele de senioare ale altor cluburi sportive. 

3Echipa de handbal feminin Știința are o tradiție a performanței și se află în liga națională împreună cu echipa de tineret.

4Suntem permanent preocupați de nivelul de pregătire al jucătoarelor noastre și ne asigurăm că au acces la antrenori de top, atât pentru echipa de senioare cât și pentru echipele de tineret și junioare.

5Știința este clubul sportiv universitar al Politehnicii București și sportivele clubului beneficiază de admitere fără examen într-o instituție academică de renume, cu tradiție de peste 200 de ani în performanța academică. Sportivele care ajung în echipa de senioare beneficiază de acces gratuit la orice facultate din Politehnica București fără examen și cu posibilitatea de a obține bursă de performanță sportivă. Mai multe detalii despre beneficiile oferite prin intermediul Politehnicii București aici.